Expoziție de Crăciun Assamblage Institutul de Artă și Design Bijuterie || Ceramică || Gravură și Ilustrație

Afis Expozitie Assamblage.png

Assamblage Institutul de Artă și Design încheie seria expozițiilor din 2020 dedicate aniversării a 10 ani de la înființare printr-o expoziție specială de Crăciun, în care vizitatorii vor putea cumpara bijuterii contemporane, obiecte de ceramică, gravură și ilustrații semnate de artiști și designeri români.

Expoziția va avea loc în noul sediul Assamblage din Strada Dimitrie Racoviță nr 18, ca preview al galeriei de artă și design ce va fi deschisă permanent în anul 2021. Publicul va putea cumpăra cadouri de Crăciun realizate de designeri români și va putea savura cafea de specialitate și preparate de iarnă pe terasa încălzită Carbon14 din aceeași locație. Editura Intaglio va expune o serie de ilustrații originale din proiectul "Detaliul Neoromânesc", un album de ornamentică din București menit să promoveze stilul Neoromânesc publicului larg pe plan local și internațional.

De asemenea, în cele două week-end-uri de expoziție vor avea loc demonstrații de bijuterie și gravură, în care vizitatatorii vor putea asista la procesul de prelucrare al metalelor și pietrelor prețioase sau al imprimării gravurilor pe hârtie manuală specială.


Artiști și designeri expozanți :

Bijuterie contemporană: Andreia Gabriela Popescu, Alexandru Oancea, Andreea Popirlan – Albastru de Ileana, Diana Tobosaru - Anayd Blu, Diana Vasile, Gena Tudor, Marie Jianu, Miracolore, Razvan Popa, Silvia Cruceru, Mihaela Ciocalteu, Valentina Cziko

Ceramică: Răzvan Popa, Catalin Becheru

Gravură: Matei Șerban

Ilustrație: Albumul "Detaliul Neoromânesc" – Editura Intaglio. Ilustrații originale semnate de Maria Poștea și Bogdan Gărgăriță

Program expoziție

3,4,5,6 și 10,11,12,13 Decembrie 2020

Interval orar – 12.00 – 20.30


Expoziția se desfășoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind respectarea regulilor de siguranță și de distanțare socială. Se va permite accesul în galerie a maximum 20 persoane în același timp, purtarea măștii fiind obligatorie. Pentru detalii, informații și programări suplimentare – contact@assamblage.org / 0721.489.792


Assamblage Association