Expoziția „CAMERA LUCIDA” – O privire asupra Marelui Război prin intermediul bijuteriei contemporane

2017. Camera Lucida MNIR.jpg

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va găzdui, în perioada 13-30 septembrie 2017, expoziția temporară „Camera Lucida” – O privire asupra Marelui Război prin bijuteria contemporană, semnată de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național.

Vernisajul va avea loc miercuri, 13 septembrie 2017, ora 16:00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, București. Intrarea este liberă, pe bază de confirmare prealabilă aici: https://goo.gl/XwfLzV

„Camera Lucida” este un nou proiect lansat de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, în perioada 2017-2018, dedicat comemorării a 100 ani de la încheierea Primului Război Mondial, precum și Centenarului Desăvârșirii Unității Naționale. „CAMERA LUCIDA” vine în continuarea a două proiecte de anvergură desfășurate de Assamblage în perioada 2015-2016 și anume „O călătorie prin istoria și viitorul bijuteriei”și „FOUND.LOST.FOUND”.

Photo: Andreia Gabriela Popescu

Photo: Andreia Gabriela Popescu

Expoziția este, de asemenea, în strânsă legătură cu expoziția temporară „România în Marele Război”, dedicată comemorării centenarului intrării în război a Regatului României, dar şi a situaţiei din Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Dramatismul şi complexitatea epocii anilor 1914-1918 sunt redate în cadrul expoziției prin documente oficiale şi private, presă, hărți, afișe de propagandă, fotografii, cărți poștale, scrisori, jurnale, armament, uniforme și accesorii, ordine, decorații, insigne, brevete, picturi, desene, bancnote, mărci poștale, multe dintre ele expuse pentru prima oară. Diverse obiecte de uz practic sau decorative din categoria “trench art” (arta din tranșee) realizate de soldați din tuburi de obuze, cartușe sau grenade, cu scopul de a le vinde în schimbul alimentelor sau pur și simplu pentru a se relaxa, sunt și ele prezente în expoziție – sfeșnice, brichete, scrumiere. Tabloul complet este oferit de reconstituirea unui tranșeu ce prezintă armament din dotarea Armatei Române, lăzi de muniție, ladă de campanie cu bunuri capturate de la inamic, cuib de mitralieră, periscop pentru observarea inamicului, post de comandă și multe alte efecte militare.

 

Expoziția „Camera Lucida” prezintă două instalații interactive de bijuterie contemporană și include o selecție curatorială a expoziției „Room 40 – Descifrarea designului contemporan”, prezentată pentru prima dată în cadrul expoziției centrale Romanian Design Week 2017. Proiectul aduce laolaltă peste 30 designeri români și internaționali, din SUA, Costa Rica, Coreea de Sud, Franța, Spania, Mexic, Finlanda, Italia etc. selectați în urma unui concurs internațional de proiecte.

 

Bijuteria și formele conexe de artă devin, astfel, modalități de comunicare vizuală și de educație emoțională, reclamându-și rolul activ în observarea, criticarea și influențarea contextului social. „Aceasta este o oportunitate de a reconsidera viața publică a bijuteriei. Deși poate părea în contradicție cu natura intimă a acesteia, trebuie să reflectăm asupra misiunii bijuteriei contemporane de a relaționa într-o manieră critică cu lumea înconjurătoare (…). Este o dimensiune experimentală a designului etic care pune sub observație preconcepțiile. Asistăm acum la o lărgire a viziunii artistice și a unui context care permite bijuteriei să revină la rolul ei cotidian – de instrument util, liant social și apel la acțiune – nu doar ca o evidență a individualului, cât și un semn de schimbare la nivel mai larg.” Kevin Murray – Signs of Change: Jewellery Better World Designed to Make a Change.

 

Photo: Teodora Rus

Photo: Teodora Rus

Photo: Luiza Teodorescu

Photo: Luiza Teodorescu

Photo: Razvan Popa

Photo: Razvan Popa

Curator: David Sandu

Design expoziție: Arh. Ioana Ardelean.

Designeri: Alina Constantinescu, Ana Marchetanu, Andreia G. Popescu, Arina Nitulescu, Cleopatra Cosulet, Contemporia (Ioana Streza & Alexandru Burlacu), Diana Pantea, Anayd Blu (Diana Toboșaru), Letiția Pintilie, Life in Mono (Tana Enedi), Malute (Luiza Teodorescu), Gabriela Secarea, Gena Tudor, Laura Munteanu, Juls (Teodora Rus), Roxana Hodorog, Răzvan Popa, Temper (Diana Vasile), Irina Dimiu, Mihaela Dumitrașcu, Mihaela Coman, Amira Jalet, Tania Cruz, Sara Chyan, Mariolina Mascarina, Vincent Hawley, Helene Jeandot, Ryungjae Jung, Monica Wickstrom, Sabina Vargas, Angela Malhues.

Expoziția este deschisă la MNIR în perioada 13-30 septembrie, 2017 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.

Assamblage Association